Codin Maticiuc a trecut de la nopți albe la viața de familie: cum a fost domesticit de Ana și fetele sale

Codin Maticiuc nu mai e burlacul care stăpânea cluburile, dar nu a renunțat complet la petreceri. Actorul a recunoscut că sexul frumos încă roiește în jurul lui, însă definiția „admiratoarelor” s-a schimbat drastic odată cu căsătoria și paternitatea. Acum, atenția pe care o primește vine direct din casă, de la nevastă, soacră și fete, așa că nu mai simte nevoia să caute companie feminină în oraș.
Codin descrie noua sa realitate ca pe un spectacol de circ în care jonglează cu mai multe priorități. Familia a devenit responsabilitatea lui principală, iar cu fiecare copil primit în familie, a primit simbolic o minge în plus de jonglat. Deși petrecerile nu mai sunt la ordinea de zi, actorul precizează că nu le-a tăiat de tot din program, doar că le-a redus frecvența pentru că nu mai are timp. Mai mult, când totuși ajunge în cluburi, nu se mai oprește la ora trei dimineața, ci rezistă până la cinci sau șase, deoarece îi plac în continuare aceste locuri.
O majoritate feminină absolută în casă
În propria gospodărie, Codin Maticiuc se simte ca o specie pe cale de dispariție. Actorul se desluiește într-un mediu dominat de femei: are soția, soacra și fetele. În casă există o pisică, care e fată, în curte se află două cățele și încă o pisică, iar el suspectează chiar și porumbeii să fie fete.
Singura zonă de refugiu în care actorul se simte în echilibru este relația cu fiul său. Cei doi contrabalansează această majoritate feminină făcând lucruri specifice băieților și purtând discuții pe teme masculine. Deși Codin își dorește să fie un tată strict, care impune reguli clare și este ascultat, recunoaște că realitatea este diferită. Ana, soția lui, pare a fi adevărata autoritate a casei, regulile ei fiind mult mai respectate decât încercările lui de a fi dur.
De la scepticismul față de căsătorie la iubirea iremediabilă
Drumul către viața de familie nu a fost unul planificat de Codin. Acesta povestit că l-a cunoscut pe Ana acum mulți ani, printr-o prietenă comună, și s-a îndrăgostit de ea pe loc și iremediabil. La acea vreme, actorul nici nu dădea doi bani pe ideea de familie sau căsătorie, . Totuși, sentimentul puternic pe care l-a avut pentru Ana, ceva ce nu mai simțise pentru nimeni până atunci, l-a făcut să schimbe perspectiva și să accepte, cu timpul, tot ce înseamnă viața de familie.
Trandafiri pentru fete și lupte cu alarma de dimineață
Codin Maticiuc are două fetițe, Smaranda și Ilinca, pe care încearcă să le cucerească printr-un gest romantic constant: le aduce câte un trandafir, aproximativ o dată pe săptămână, atunci când merge să le ia de la școală. Actorul vrea ca fetele să păstreze această amintire frumoasă despre tatăl lor peste ani, chiar dacă alte detalii din rutina lor nu sunt tocmai ideale.
O problemă majoră rămâne trezitul dimineața. Codin admite sincer că nu reușește să se trezească la timp, motiv pentru care nu le duce niciodată pe fete la școală. Această sarcină revine exclusiv soției sale, Ana, care preia tura de dimineață în timp ce actorul probabil încă mai negociază cu perna.
Privind spre viitorul copiilor, Codin speră ca fetele sale să fie fericite și să descopere o pasiune la fel de puternică precum este actoria pentru el. Ar fi încântat ca fetițele să înceapă să cocheteze cu meseria de actor, pe care o consideră una dintre cele mai frumoase deoarece îi permite omului să rămână copil și să se joace.
