Alex Dima despre secretele rolului de tată: libertate pentru copii și definiția sentimentului de „acasă”
Alex Dima a ales să stea față în față cu partea cea mai personală a vieții sale, făcând dezvăluiri despre dinamica din familia sa și despre modul în care abordează rolul de părinte. Pentru el, esența parenting-ului nu stă în control, ci în capacitatea de a oferi libertate, oferind copiilor libertate și siguranța că se pot întoarce oricând la familie.
Alex Dima este cunoscut în public pentru reportajele și anchetele realizate de-a lungul anilor, însă în afara lumii documentare și a camerelor de filmat, jurnalistul își găsește cea mai mare bucurie în viața de familie.
Libertate și sprijin în relația cu fiica sa
Pe măsură ce fiica sa, Sara, se apropie de majorat, Alex Dima recunoaște că relația dintre ei a intrat natural într-o nouă etapă. În timp ce copilăria necesită ghidaj constant în fiecare pas, adolescența aduce cu sine o nevoie accentuată de autonomie, lucru pe care jurnalistul îl respectă și îl susține activ. El a explicat că preferă să îi acorde spațiul necesar și să nu îi impună deciziile, alegând să fie prezent doar atunci când fiica sa are nevoie de sprijin.
„Încerc să-i dau spațiu. Ea știe că noi respectăm deciziile, că orice decizie ar lua ea spre binele ei, noi suntem acolo în spate și nu-i pun eu deciziile în mână, ea și le ia”, a precizat jurnalistul. În viziunea lui, rolul părinților este să permită copilului să înainteze singur, fără a dispărea însă complet din peisaj. Jurnalistul spune că ea trebuie să știe că familia este „plasa de siguranță” din spatele ei, nu că trebuie să se întoarcă. Această formă de apropiere este rezumată printr-o regulă simplă: „Nu împing, nu trag”.
Reconectarea cu copilăriea prin fiul său
În timp ce cu Sara gestionează nevoia de independență, alături de fiul său, care este încă mic, Alex Dima traversează din nou o perioadă pe care a mai experimentat-o deja. Deși admite că această etapă vine cu o oboseală considerabilă, jurnalistul privește cu multă bucurie procesul de creștere. Activitățile cotidiene, precum cititul poveștilor, plimbările și jocurile, au devenit pentru el instrumente de reconectare cu propria copilărie.
El recunoaște că această experiență îi oferă un „refresh” și o energie nouă, chiar dacă implică eforturi fizice, cum ar fi trezirile nocturne, spălatul sau culcatul copilului. Potrivit lui, meseria de părinte este fascinantă în 93% din situații, tocmai datorită acestor momente de joacă și prezență totală. „A rămas cumva copilul în mine și încerc să-l țin viu cât oi fi”, a mărturisit el, .
Micile ritualuri și semnificația veritnică a conceptului de „acasă”
Unul dintre cele mai emoționante aspecte ale vieții sale actuale este observarea relației dintre cei doi copii. Deși diferența de vârstă îi plasează în etape complet diferite ale dezvoltării, cei doi frați au creat propriile obiceiuri de familie care îl impresionează pe tatăl lor. Un exemplu concret este ritualul de dimineață, când fiul își ia rămas-bun de la Sara înainte ca aceasta să plece la școală, urmat de salutul și îmbrățișările calde la întoarcerea ei.
Pentru Alex Dima, aceste gesturi simple sunt cele care „umplu sufletul”, în special atunci când îi vede pe cei doi rostogolindu-se prin casă și jucându-se împreună. După anii petrecuți în profesie, în care a vizitat numeroase locuri și a documentat povești diverse, el a ajuns la concluzia că sentimentul de „acasă” nu are nicio legătură cu un loc geografic anume sau cu luxul și confortul unei clădiri.
În loc de referințe materiale, jurnalistul definește „acasă” prin sunetele specifice ale vieții de zi cu zi alături de copii. Pentru el, sunetele fiului său jucându-se, trântind și râzând prin casă înseamnă „acasă”. De asemenea, el subliniază importanța timpului petrecut împreună, indiferent dacă este vorba de o călătorie, o plimbare sau doar câteva zile petrecute unul lângă celălalt, deoarece consideră că aceste experiențe devin fundamentale pe măsură ce copiii cresc și își încep propriile vieți. „La un moment dat copiii pleacă. Să te reîntâlnești cu copilul tău este minunat”, a concluzionat el.
Nu e voie să fii tată „helicopter”, nu? Voi ce credeți, e mai bine să îi lăsai pe copii să greșească singuri sau să îi ghidezi pas cu pas?