Săritura deleapă a lui Adrian Minune: a iertat hoții care i-au spart casa pentru că au fost „profesioniști”

Imaginează-ți că îți sparg casa, dar în loc să ceri dreptate, îi mulțumești hoților. Sună a glumă, dar asta e exact reacția lui Adrian Minune. Artistul a povestit cum, după ce poliția i-a prins pe cei care i-au intrat în locuință, a mers la poliție, unde a fost chemat să-și recupereze prejudiciul, și le-a spus polițiștilor să le dea drumul hoților. A apreciat faptul că au fost „profesioniști”, pentru că, spune el, din hoț poți deveni criminal fără să vrei.
Cati Simionescu, soția lui, are însă o abordare mult mai pragmatică și puțin mai tensionată când vine vorba de siguranță. Ea a dezvăluit că, timp de mulți ani, a trăit cu teamă când rămânea singură acasă cu cei trei copii, în timp ce Adrian era plecat la cântări. Logic, când lumea știe că tipul are Ferrari și Lamborghini, casa devine o țintă.
Episodul care a schimbat totul a avut loc când fiica lor, Carmen, avea trei ani. Cati a fost afară cu copilul și, când s-a întors, a dat peste hoți în casă. Norocul ei a fost că nu a putut deschide ușa imediat, pentru că exista deja o altă cheie introdusă din interior.
Teama pe care a avut-o de-a lungul anilor a determinat-o pe Cati Simionescu să facă cursul și să obțină permisul de port-armă. „Dacă ești singură în casă o viață trebuie să fii în siguranță. Mai ales cu trei copii”, a explicat ea, adăugând că poate afirma asta fără ca replica să fie tăiată la montaj, întrebată fiind dacă o soție de artist trebuie să doarmă „cu pistolul sub cap”.
„Acum avem casa monitorizată 24/24”, a conchis Cati Simionescu.
