Cristian Mungiu ne pune busola etică la încercare în noul film „Fjord”, câștigător la Cannes

Cel mai tensionat moment din „Fjord”, noul film semnat de Cristian Mungiu, are loc cam la o treime din durata peliculei. Într-o secvență lungă, Lisbet, o creștină care locuiește cu soțul ei într-un oraș mic din Norvegia, primește vizita neașteptată a unor funcționari locali. Aceștia suspectază cuplul că își maltratează copiii, iar Lisbet trece printr-un proces chinuitor de la șoc, la furie și, în final, la o disperare sfâșietoare, când realizează că autoritățile vor să le ia copiii înainte chiar ce începe ancheta.

Filmul a câștigat marele premiu la Festivalul de Film de la Cannes din acest an și va fi lansat vineri în cinematografele din Statele Unite. Scena respectivă este filmată în stilul observațional specific lui Mungiu, folosind cadre lungi și renunțând la prim-planuri, ceea ce obligă spectatorii să decidă singuri cine este victima și cine este agresorul în acea situație.

Dileme etice și clash cultural

Esența peliculei stă în deschiderea către interpretare. Mungiu a declarat recent că răspunsul la întrebările despre dacă statul ar trebui să poată lua copiii din familie pe baza unor dovezi insuficiente de abuz sau dacă ar trebui să prevaleze drepturile părintești depinde de valorile cu care abordezi filmul. Regizorul vede „Fjord” ca pe o invitație fără prejudecăți de a ne analiza propriile capacități de empatie și de a înțelege că există oameni care gândesc diferit de noi.

Povestea se concentrează pe eforturile cuplului de a-și recupera copiii, însă este complicată de probleme de apartenență și cultură. Lisbet este norvegiană, în timp ce soțul ei, Mihai, este din România. Tensiunile cresc atunci când Mihai recunoaște că le-a dat ocazional copiilor câte o palmă la fund, gest pe care el îl consideră o pedeapsă obișnuită în țara sa natală, însă anchetatorii norvegieni îl interpretează drept o recunoaștere a abuzului.

Conflictul central se desfășoară între un stat care se pretinde incluziv și o familie cu idealuri creștine conservatoare. Vecinii progresiști ai cuplului sunt deranjați de convingerile lor stricte, precum rugăciunea zilnică, interzicerea muzicii laice sau opinia conform căreia homosexualitatea este un păcat. Mungiu a explicat că imigranții nu vin doar cu bagajele, ci și cu valorile lor culturale, iar aceste diferențe generează tensiuni considerabile în societate, mai ales când dialogul și empatia lipsesc.

Rigurozitatea formală a lui Mungiu

„Fjord” este primul film al regizorului turnat în afara României și se bazează pe cazuri reale de preluare a copiilor de către autoritățile norvegiene, inclusiv un caz din 2015 care a implicat o familie româno-norvegiană. Prin acest proiect, Mungiu a explorat modul în care societățile liberale tratează persoanele cu opinii mai puțin liberale.

Regizorul este cunoscut pentru rigoarea formală și distanța observațională, elemente care au definit și alte producții. În „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, a abordat consecințele unui avort ilegal în România perioadei Ceaușescu, film care a câștigat, de asemenea, marele premiu la Cannes în 2007. În „Graduation” (2016), a explorat corupția pentru obținerea unei burse internaționale, iar în „R.M.N.” (2022) s-a concentrat pe reacțiile xenofobe din Transilvania față de muncitorii străini. Mungiu a afirmat că este interesat de conflictele din viața de zi cu zi, fără a încerca să vadă filmele sale ca pe o operă de ansamblu.

Provocările actorilor în fața a zecilor de duble

Sebastian Stan, care a crescut parțial în România, a fost impresionat de autenticitatea personajelor create de Mungiu, spunând că e ca și cum Mungiu le-ar fi luat de pe stradă și le-ar fi introdus în filmele sale. Totuși, actorul a recunoscut dificultatea de a filma cadrele lungi specifice regizorului, care pot dura până la 17 minute, așa cum s-a întâmplat într-o scenă din „R.M.N.”. Pentru a obține rezultatul dorit, Mungiu cere în medie 20 de duble pentru fiecare cadru, existând cazuri în care au fost necesare peste 50.

Renate Reinsve a descris experiența de a filma scena vizitei oficialilor ca fiind intimidantă, având de învățat 12 pagini de scenariu. Actrița a menționat că era deja epuizată la a treia dublă, în timp ce regizorul abia începea să construiască mise-en-scène-ul. În final, acea scenă, filmată în prima zi de producție, a necesitat 14 duble. Anamaria Marinca a observat că o pregătire în teatrul și muzică este utilă pentru a lucra cu Mungiu, susținând că numărul mare de duble nu a reprezentat o problemă pentru ea.