«3 zile în septembrie»: mireasa pe plajă și planul-secvență care nu-ți lasă glas

Nunta ar trebui să fie ziua aia magică, cu baloane și «La Mulți Ani!». Pentru Bianca (Andreea Vasile) din «3 zile în septembrie», nunta devine coșmarul pe care nu-l vezi venind. Nu doar că proaspătul soț a înșelat-o, dar și că urmează să aibă un copil cu altă femeie. Drama e la cote maxime și se dă startul unei călătorii de reinventare și eliberare, într-un Eforie Sud nocturn, alături de tot felul de personaje care o ajută să se recompună.

Regizorul Tudor Giurgiu nu e un nume oarecare. E veteranul care a fondat Festivalul Internațional de Film Transilvania, a prezidat TVR și știe cum se ține o cameră în mână. De data asta a adus alături echipa: Andreea Vasile, Adela Popescu, Conrad Mericoffer, Mirela Zeța și Emilia Popescu. Filmul e distribuit de Transilvania Film și a intrat în cinematografele din România pe 18 septembrie. După cum au zis toți, e «foarte românesc» — nunta, familiile, umorul negru și, bineînțeles, Eforie Sud. Dar pe lângă poveste, filmul are o «șmecherie» tehnică care l-a pus pe Andreea Vasile într-o situație unică.

Când nunta devine haos și camera nu se oprește

Cînd zicem că filmul are un plan-secvență, nu vorbim despre cinci minute. Sunt șaizeci și cinci de minute de filmare continuă, fără tăieturi, fără a relua dacă greșești. O replică uitată, o mișcare greșită, și totul trebuie luat de la capăt. Andreea Vasile a explicat că asta a fost cea mai mare provocare tehnică: «Ai 65 de minute fără nici un montaj, nu poți să zici de aici pînă aici e furie, acum e bucurie. Totul trebuie să se nască cumva din ce s-a întîmplat cu o secundă înainte.»

Ea a construit personajul Biancăi riguros, dar și-a dorit ca, pe ecran, să nu se vadă construcția, ci doar ce i se întâmplă, fără «cosmetizarea» reacțiilor. Bianca râde când ar trebui să plângă, are reacții paradoxale și tocmai asta o face autentică. Nu și-a dorит «nici o clipă» ca jocul ei să fie demonstrativ, ci să îi facă loc Biancăi și să o lase să existe.

Andreea a explicat că nu a vrut să «etapizeze» emoțiile, ci să le lase să se schimbe natural. «O emoție o contaminează pe cealaltă. În viața reală se întîmplă ceva care declanșează emoția, un cuvînt, vedem ceva și emoția se modifică.» Emoția adevărată nu e neapărat în ce lași să se vadă, ci mai degrabă în ce încerci să ascunzi. «Cu cît încercăm mai tare să ne abținem de la plîns, cu atît se vede mai tare ce e în interiorul nostru.»

Deși mulți ar crede că experiența din teatru ar fi ajutat-o cel mai mult, Andreea a spus că disciplina și rigoarea dobândite în serialele de televiziune au fost mai utile. E vorba despre atenție la detalii tehnice, la obiective, la ce înseamnă 75 milimetri față de 90 în limbajul cinematografic. Să știi toate astea și, totuși, să lași personajul să existe — asta e artă.

Eforie Sud: decor cu viață proprie

Filmul nu e filmat într-un resort de lux, ci în Eforie Sud nocturn, liniștit, aproape uitat. Un loc care devine, după cum a descris actrița, aproape un tărâm cu note de realism magic. Decorul ăsta a lucrat enorm pentru poveste, dandu-i o atmosferă aparte, apăsătoare și reconfortantă în același timp.

Într-o seară de filmare, ceva neașteptat s-a întâmplat: o furtună a pornit exact când Mirela Zeța a intrat în cadru, s-a intensificat pe plajă și s-a calmât abia la final. Vântul era atât de puternic încât echipa de producție nu putea aprinde lumânările necesare pentru finalul cadrului, dar, exact când totul se încheia, vântul s-a potolit. A fost ca și cum vremea ar fi fost parte din scenariul filmului. Andreea a zis: «Fără lumînări, ar fi trebuit să o luăm de la capăt. Ala a fost Dumnezeul lui 3 zile în septembrie.»

O poveste despre trădare și puterea de a merge mai departe

Deși filmul explorează o experiență feminină, Andreea Vasile a subliniat că e, de fapt, o poveste despre emoții universale. «Cînd am citit prima dată scenariul, am simțit că e o poveste despre trădare, dar cu niște emoții care sînt absolut universale. Vorbește despre ce i se întîmplă unui om cînd toată încrederea îi e zdruncinată și toată viața e dată peste cap.» Cine nu s-a simțit măcar o dată trădat sau nu a trebuit să o ia de la capăt după un moment dureros? Bianca e o oglindă pentru toți cei care au fost nevoiți să se reinventeze, să-și găsească puterea de a merge mai departe.